Publicat pe

Draga mea foarte draga,

Iti multumesc pentru ca m-ai chemat cu voce blanda sa te invat despre tainele Universului. Sunt fericit ca te-am ales sa ma calauzesti prin lumea de care, la inceput, mi-a fost teama. M-ai ajutat sa indragesc fiecare zi, sa o inteleg, sa ii acord o sansa. M-ai binecuvantat cu bunatate si curaj. Mi-ai repetat intr-una ca viata e frumoasa, trebuie doar sa deschid larg ochii si sa transform culorile in lumina. Mi-ai stat alaturi cand am cazut si niciodata nu te-ai plans ca doare tare cand ti-ai zdrobit sufletul in cadere, preluand o parte din durerea mea. Stiu multe acum, invat si mai multe in fiecare secunda in care ma grabesc sa traiesc; sunt om mare si incerc sa savurez viata ca pe o cafea aburinda, cu inghitituri mici, sa-i inteleg frumusetea. Asa m-ai invatat tu, mama.

N-am apucat sa analizez prea bine importanta prezentei tale in actiunile mele. Pur si simplu am folosit toate valorile pe care mi le-ai scris cu grija in sufletul meu fragil de atunci, de cand stiam mai multe despre ingeri decat despre oameni. Familia, prietenii, devenirea mea ti se datoreaza in cea mai mare masura. Chiar daca pare ca esti departe, stii foarte bine ca nu vei inceta sa locuiesti in fiecare celula a fiului tau si a fiilor fiilor tai. Mi-e dor, cateodata, de povestile in care aveam loc amandoi. Mi-e dor de mangaierile care mi-au pansat dezamagirile. Mi-e dor de noptile in care am visat impreuna. Mi-e dor, sa stii, chiar daca nu ti-am spus-o de mult.

Sunt mare si puternic si increzator si un om frumos, care nu se teme de victorie si nici de responsabilitate sau de ce aduce clipa. Ma tem, da, cateodata, ca nu te-am imbratisat de destule ori, ca nu ti-am multumit de cate ori ai fi meritat, ca, intr-o zi, Te iubesc nu va mai fi de ajuns ca sa ma alini in bataliile mele cu Maine. Ma tem si eu, mama, ca si eu sunt om; si cand ma tem, ma refugiez in bratele care mi-au adus linistea dintotdeauna si imi aduc aminte cum imi sopteai ca viata e frumoasa, indiferent de culoarea clipei in care m-am oprit sa pandesc rasarituri.

La multi ani, Mama! Ma inclin in fata ta cu darul bucuriei de a trai,

Eu, mostenirea ta.  

– scrisoare pentru mama –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nu există aprecieri. Adaugi una?)
Loading...